Condimentul perfect poate face minuni pentru orice preparat. Dar, dacă încerci să ai o alimentație sănătoasă, ar fi înțelept să te gândești de două ori înainte de a mânca puiul preparat la grătar cu orice dressing pe care îl găsești în frigider.
De fapt, sosurile tale preferate pot fi “bombe” calorice, încărcate cu tot felul de zaharuri adăugate, grăsimi trans și exces de sodiu.
- Dressing-urile pentru salată fără grăsimi
Poți distruge orice salată sănătoasă optând pentru un dressing greșit. Multe sosuri
pentru salată, cu conținut scăzut de grăsimi, pot avea caracteristicile prezentate în reclame, dar vor avea, cu siguranță, și mult zahăr adăugat.
Potrivit unui studiu celebru realizat de Universitatea Purdue, consumul unei cantități
mici de grăsime împreună cu salata, ajută organismul să absoarbă nutrienții din legume într-un mod mai eficient. Așadar, citește eticheta produsului cu atenție și evită ingredientele precum siropul de porumb sau uleiurile hidrogenate.
- Maioneza
Unul dintre sosurile cu cele mai multe calorii și cel mai bogat în grăsimi este
maioneza. De asemenea, conține și sodiu, care poate avea ca efect creșterea în greutate. O linguriță de maioneză poate ajunge la 90 de calorii și 10 grame de grăsime.
- Sosurile pentru paste cremoase
Indiferent, că alegi să consumi un sandwich, paste sau orice alt preparat la care poți
adăuga sos, cele cremoase tind să se depună cel mai rapid. În timp ce oferă o aromă excelentă, adesea, aduc un aport de peste 1000 de calorii. În schimb, încearcă să consumi, de exemplu, paste cu sosuri din vin alb sau roșu.
- Sosul tartar
Unul dintre cele mai populare sosuri folosit pentru fructele de mare si peste poate reprezenta deraierea planului tau de slabire.
Doar două lingurițe de sos tartar au aproximativ 140 de calorii, iar ingredientele includ, deseori, sirop de porumb bogat în fructoză, concentrat de suc de lămâie și arome naturale.
- Sirop pentru clătite
Multe mărci populare de sirop de arțar de pe rafturile magazinelor alimentare au
această denumire, care face ca produsul să pară unul natural, dar aceste preparate lipicioase sunt compuse, în principal, din sirop de porumb bogat în fructoză, arome artificiale și coloranți – ingrediente care au fost conectate cu apariția unor probleme de sănătate, de la boli ale ficatului, până la cancer.
- Sosul Teryiaki
Puține sosuri oferă o aromă atât de specială puiului, somonului sau cărnii de vită
precum sosul teriyaki. Din păcate, această aromă vine cu un dezavantaj: acest sos, atât de popular cu tematică asiatică, poate fi bogat în fructoză și sodiu. Așadar, poți opta pentru varianta cu conținut scăzut de sodiu, dacă vrei să te răsfeți.
Sursa: Eatthis.com
Lasa un comentariu