Acasa nicoleta-mocanu
Avatar photo
Scris de

"Drumul meu iÌ‚n lumea sportului a iÌ‚nceput înca din timpul copilăriei, fiind atrasă, si totodata activă, de si în activitățile sportive organizate în cadrul scolii, făcaÌ‚nd parte din echipa de handbal și din cea de atletism. IÌ‚n anul 2009 iÌ‚ncepe povestea Fitness Nico, acela fiind momentul caÌ‚nd am deschis primul studio personalizat din Ploiești, exclusiv pentru femei și copii. La momentul respectiv, eu însami fiind mama unei fetițe de 2 ani, am iÌ‚nțeles importanța unui stil de viață sănătos și activ, ataÌ‚t pentru mamă, caÌ‚t și pentru copil, acestea doua completaÌ‚ndu-se ca un Yin și Yang armonios. După nașterea celui de-al doilea copil am fost nevoită să mă reinventez. Drumul meu sportiv a suferit o modificare si din manager de sală de fitness și organizator de evenimente sportive, am devenit instructor sportiv, format de Federația RomaÌ‚nă Sportul pentru toți. Sunt instructor iÌ‚n diferite arii de dezvoltare și perfecționare sportivă și președinte al asociației IÌ‚ntoarce-te la sport, asociație care are ca misiune promovarea sportului și implicarea comunităților și instituțiilor locale iÌ‚n desfășurarea activităților sportive iÌ‚n beneficiul cetățenilor. Viața de mămica m-a determinat să ma apropii mai mult de copii, astfel ca, iÌ‚n momentul de față, desfășor programe sportive iÌ‚n grădinițe, școli, etc. IÌ‚n zilele noastre sportul este practicat ca disciplina care duce la epuizare, prin exerciții repetitve, chinuitoare și stresante, acestea avaÌ‚nd un impact final negativ asupra sănătății noastre fizice. Dorind să facem o schimbare, am creat viziunea asociației: sportul – o mișcare care facilitează izvorul de energie al fiecăruia. Susținerea și dezvoltarea durabilă prin sport iÌ‚ncepe cu o respirație corectă, diafragmatică, continuaÌ‚nd cu o desfășurare corectă a unor exerciții posturale cheie, iar iÌ‚n final cu exerciții de raÌ‚s, care induc automat starea de relaxare, optimism și iÌ‚ncredere. Ce oferă Fitness Nico? Clase de fitness, aerobic și dezvoltare sportivă desfasurate iÌ‚ntr-un mod unic: Freestyler Super Toning, Wayflex System Training, Fetno Aerobic, Pilates, Nirvana Fitness, Laughter Yoga. De asemenea, poți iÌ‚ncerca și clase de: Zumba dance, Karate, Aikido, TaiChi, Dansuri moderne & Street dance, alături de partenerii clubului sportiv. Vrei să afli mai multe despre una dintre activitățile sportive de mai sus? Te așteptăm oricaÌ‚nd în clubul nostru! Satisfacția de la finalul zilei o culeg iÌ‚ntotdeauna din clasele sportive de la sală, training-urile personale, de la oamenii cu care interacționez zilnic, iar copiii îmi ofera energia necesara care, alaturi de satisfacție, sunt catalizatorii care mă ajută în continuitatea pe drumul sportului. Pe laÌ‚ngă beneficiile intrinsece ale sportului, consider că activitățile desfășurate reprezintă mijlocul ideal de a intra iÌ‚n contact cu alți semeni și de a stabili noi relații interpersonale, în prezent din ce în ce mai puține din cauza evoluției tehnologiei. Perseverez, mă adaptez, iÌ‚nvăț, dezvolt, iubesc, zaÌ‚mbesc și iÌ‚ntotdeauna inspir practicarea sportului celor din jur! "

3 Articole0 Comentarii
Psihicul și fizicul - antrenate în tandem
Revista

Psihicul și fizicul – antrenate în tandem

Avantajele sportului asupra psihicului și fizicului văzute prin ochii practicanților Sportul, sub orice formă, practicat cu consecvență, indiferent de vârstă, menține sănătatea fizică...

femeie in varsta plimbandu-se prin parc
Revista

Ghid de sănătate dedicat femeilor “fără vârstă”

Descoperă beneficiile exercițiilor fizice și cele mai indicate tipuri de antrenament, indiferent de vârstă, sau, după cum spune și titlul acestui articol, antrenamente...

Revista

Vitalitate si energie la 40+

Importanța Menținerii Formei și Sănătății După Vârsta de 40 de Ani Odată cu înaintarea în vârstă devine din ce în ce mai greu...

Categorii

legume proaspete pe fundal colorat
Alimentatie37
troller de calatorie pe fundal colorat
Calatorie Fit9
catel fericit pe fundal colorat
Calatorie Pet Friendly1
produse de infrumusetare pe fundal colorat
Infrumusetare27
Interviuri20
Lifestyle18
set antrenament pe fundal colorat
Miscare28
carte deschisa pe fundal negru
Revista96
sosete de copil agatate pe o sfoara, pe fundal violet
Sarcina Fit si Mame Fit24
metru de masurare pe fundal colorat
Slabit20
obiecte de plaja pe fundal colorat
Wellness79
set de antrenament yoga pe fundal colorat
Yoga & Pilates9