Corina Lupescu – o carieră împărțită

Interviu cu Corina Lupescu – o carieră împărțită între Opera Națională Română și echitație

Oamenii maturi pot urmări, cu ușurință, compartamentul și formarea personalității unui copil. Copilul, prin tot ceea ce expune, exteriorizează și comunică, se descrie pe el însuși într-o formă nealterată.
Corina Lupescu, balerină la Opera Națională Română, a fost unul dintre acei copii care și-a manifestat personalitatea și înclinațiile artistice cu atât de multă ardoare, încât nimic nu a avut putere asupra ei pentru a o “întoarce din drum”. Și-a urmat pasiunea, fiind necesară doar intervenția “mâinilor dibace” pentru șlefuirea abilităților cu care “mama natură” a înzestrat-o.

Baletul reprezintă o modalitate grațioasă de dans, care implică eleganță, rafinament și fluiditate în mișcare. Care este elemntul care te entuziasmează cel mai mult în ceea ce privește cariera ta de balerină?

Mă bucură enorm faptul că am reușit să-mi transform visul în munca de zi cu zi. Datorită acestei realizari, fiecare secundă petrecută în sala de balet îmi oferă o satisfacție incredibilă.

Ai făcut cunoștință cu lumea baletului la o vârstă foarte fragedă. Prezintă-ne debutul poveștii tale în această lume fascinantă a dansului.

În perioada grădiniței, pe când aveam frageda vârstă de 3 ani, am fost vizitați de o doamnă profesoară care selecționa fetițe, doar din grupa mare, pentru a începe să practice balet. Odată finalizată selecționarea – dat fiind faptul că la grupa din care făceam parte dânsa nici nu-și aruncase privirea, am luat inițiativa, sărind în fața dânseia și am început să dansez, moment în care am fost întrebată – “Ce vrei?” – iar eu am răspuns încrezătoare – “Vleau și eu a ia baiet!”

Care sunt persoanele cu cea mai mare influență asupra ta?

Persoana care a fost întotdeauna lângă mine și m-a susținut necondiționat, în orice mi-am propus să fac – este mama mea. Ei îi sunt extrem de recunoscătoare, pentru eforturile enorme pe care le-a facut pentru a mă ajuta să îmi îndeplinesc visurile.

Mentorii care și-au pus amprenta asupra dezvoltării mele ca artist de balet, au fost, în ordine cronologică:
Christian Eliade Mindrs, omul care m-a ajutat să conștientizez și să-mi valorific spiritul artistic și cel al interpretării.

Rose-Marie Stocec Bot, profesoara de suflet, care de fiecare dată când a fost necesar, “m-a ridicat de la pamant” și mi-a readus sclipirea în ochi ori de câte ori auzeam muzica clasică. Dânsa este acea persoană care nu mi-a fost doar dascăl, dar și îndrumător sufletesc, pe tot parcursul anevoios al anilor de liceu.

Petruța Almosnino, fosta maestră de balet la ONB. Maestra de balet care a lucrat cu mine, în detaliu, fiecare variație, insistând pe executarea corectă, pedantă, a fiecărui element în parte, cu o răbdare incredibilă și o perseverență fascinantă. Indiferent de starea dânseia de sănătate, îmi acorda atenția necesară.

Maestra Petruța Almonsnino este ca o a doua mamă pentru mine și sunt onorată, că am avut plăcerea să pot lucra cu dânsa și chiar să legăm o prietenie strânsă.

Oamenii sunt diferiți și, automat, sunt înzestrați cu trăsături comportamentale și intelectuale distincte. Care este cel mai mare atu al tău ca balerină?

Cel mai mare atu al meu ca balerină este pasiunea/patosul, iubirea necontrolată pentru această formă de exprimare a mișcării.

Magia scenei încântă, din timpuri îndepărtate, pe cei dornici de afirmare. Care este spectacolul ce ți-a insuflat cea mai mare bucurie să te afli pe scenă?

Spectacolul care mi-a insuflat o satisfacție enormă de a mă afla pe scenă este, fără doar și poate, Giselle. În momentul de față îmi aduc bucurie în suflet și plăcere în mișcare, majoritatea pieselor, pentru care pășesc pe scena Operei Naționale Române, ca parte a corpului de balet.

Baletul încorporează mai multe stiluri de dans. Ce gen de dans se mulează personalității tale și care sunt elementele care te atrag?

Baletul clasic a fost, este și va fi, întotdeauna, marea mea iubire, iar dansul de caracter și cel neoclasic mă împlinesc ca artist.

Sportul ecvestru sau sportul nobil este cea de-a doua pasiune a ta, pasiune care te-a acaparat de așa natură, încât, la ora actuală, ești campioană națională la echitație. Când și cum ți-a fost inoculată dragostea pentru hipism?

La vârsta de șase ani, aflându-mă în vacanță la Bran, am avut prima interacțiune cu acest sport nobil. Momentul când am încălecat pentru prima data a fost definitoriu pentru ce avea să urmeze, dorindu-mi prietenia acestor animale necuvântătoare, pe care, ulterior, am și câștigat-o.

Cât de importante sunt conexiunea și comunicarea dintre tine și prietenul tău necuvântător, Star, pentru a atinge acest success?

Conexiunea și comunicarea dintre mine și prietenul meu patruped ecvestru a fost esențială în obținerea titlului de campioni.

Pasiunea și talentul pentru un anumit domeniu necesită susținere pentru a evolua. Care sunt persoanele care ți-au acordat credit și care te-au încurajat în practicarea echitației?

De când am început să mă concentrez mai mult asupra echitației, am fost luată sub aripa maestrului Cezar Eugen Manolescu și a doamnei Dana Dogaru. Dânșii m-au învățat tainele echitației și m-au încurajat în a descoperi universul mistic al cailor. Echipa ”Pony Express” îmi este ca o a doua casă, iar experiențele petrecute alături de aceștia sunt prețioase. Maestrul Cezar Manolescu a văzut „ceva” în mine, o iubire de nestăvilit pentru aceste animale nobile, oferindu-mi în dar un căluț, instruindu-mă în ceea ce privește baza relației dintre om și cal, dar și lăsându-mă să experimentez această relație pe cont propriu. Astfel, am învățat, am greșit și am evoluat alături de Star. Prin susținerea lor neîntreruptă, ani de zile, în combinație cu munca mea și a lui Star, am ajuns campioni naționali la Working Equitation 2020.

Cum se îmbină baletul cu hipismul și care este puntea de legătură între aceste două forme de mișcare?

Baletul și hipismul sunt două arte total distincte, însă există o conexiune magică între ele. Una dintre mișcările specifice ale baletului este paducheval, care înseamnă, în traducere liberă, “pasul calului”. În urmă cu ceva timp am participat la un workshop, susținut de o profesoară din Rusia, care ne-a propus un joc de imaginație ce a constat din a ne închipui un cal deplasându-se maiestuos pe câmp și mișcările picioarelor lui, să le observăm ca fiind mișcările picioarelor noastre. Acest lucru m-a determinat să execut la perfecție, cu picioarele mele, pasul elegant plin de suspensie al calului. Astfel, am realizat excelent mișcarea respectivă. În călărie, baletul ajută la eleganță, la prestanță și, uneori, la forță.